luni, 9 iunie 2008

CD / Albume

In culori
Anul aparitiei: 2002
Casa de discuri: Roton NRG!A

track lists

1. Ti-am promis
2. Cel mai dulce cadou
3. In culori
4. Ma car
5. Intr-o noapte tarziu
6. Nici o zi fara tine
7. Prima iubire
8. Da-mi un tel
9. Spune-mi
10. Departe de tine
11. Ultima vara
100 BPM
Anul aparitiei: 2003
Casa de discuri: Roton NRG!A

track lists

1. Intro
2. Buchet de trandafiri
3. O raza de iubire
4. Azi plang numai eu
5. Interludiu
6. O ploaie de lacrimi
7. Suflet pereche
8. Interludiu
9. Durere fara sfarsit
10. Mi-esti draga
11. 0721 AKCENT
12. Nu refuza dragostea
13. Cand vine seara
14. Interludiu
15. O raza de iubire (Unu' club rmx)
16. Buchet de trandafiri (Unu' downtempo rmx)
Poveste de viata
Anul aparitiei: 2004
Casa de discuri: Roton NRG!A

track lists

1.Poveste de viata
2.Spune-mi (Hey Baby)
3.S-ajung o stea
4.Iar si iar
5.Te vad, te simt, te doresc
6.Vreau sa stii
*bonus: videoclip
S.O.S.
Anul aparitiei: 2005
Casa de discuri: Roton NRG!A

track lists

1.Dragoste de inchiriat
2.Ultima vara 2005
3.Da-mi dragostea
4.Singura cale
5.S.O.S.
6.Enigma
7.M-am indragostit lulea Feat. Laura
8.I�m Buying You Whisky
9.Dragoste de inchiriat (Extended version)
10.Azi plang numai eu (Gigi D'Agostino Remix)
11.Buchet de trandafiri (DJ Pandolfi Italian Version)
12.Buchet de trandafiri (Gigi D'Agostino Dondolandomix)
Kylie
Anul aparitiei: 2005
Casa de discuri: Roton NRG!A

track lists

A1 Kylie (Very Long Orgasm Extended) (6:11)
A2 Kylie (Black Sea Remix) (4:36)
B1 Kylie (DJ Win's Remix) (4:43)
B2 Kylie (Original Radio Edit) (4:09)
Primul capitol
Anul aparitiei: 2006
Casa de discuri: Roton NRG!A

track lists

1. French Kiss
2. Jokero (radio edit)
3. Buchet de trandafiri
4. Dragoste de inchiriat
5. 9 mai
6. Ti-am promis
7. Suflet pereche
8. Spune-mi (hei baby)
9. In culori
10. Poveste de viata
11. Kylie (Dj Wins remix)
12. Prima iubire
13. Cel mai dulce cadou
14. Kylie (Black Sea remix)
15. Kylie (Crush rock remix)
16. Kylie (Thunderdoom remix)
17. Kylie (original radio edit)

Sorin Brotnei


"Dumnezeu are grija de mine" "Marele blond" al trupei, Sorin, s-a născut pe data de 15 decembrie 1980, în Baia Mare; mai are un frate, Cosmin. Este un segetător de 1,84m cu ochii albaştrii. Preferă mâncarea tradiţională românească şi sucul natural, mai ales cel de mere. Are ca pasiuni snowboardul si internetul. Filmul lui preferat este "Matrix" şi ca actori îi plac Brad Pitt si Robert de Niro. Şi-a dorit să devină actor sau cantăreţ: "Până la urmă le-am făcut pe toate: am fost fotomodel (tot un fel de actor), iar acum îmi duc viaţa pe scenă ca solist vocal. Ce mi-aş putea dori mai mult?". Segetător veritabil, Sorin crede cu tărie în iubirea care ţine piept tuturor furtunilor: "Aş vrea să mă căsătoresc, să am propria mea familie, să am un copil… E ceea ce-mi doresc cel mai mult şi mai mult…". Pentru a cuceri o fată, Sorin încearcă să o impresioneze prin felul lui de a fi, zâmbeşte mult şi încearcă să fie cât mai cool. O "ea" ideală ar trebui să fie cam aşa: " În afară de iubire, fata trebuie sa fie blândă; corpul e mai puţin important. Dacă-i grasă, bine, daca-i slabă, bine". Iată ce trebuie să facă o fată pentru a-l cuceri pe Sorin: "Eu şi ea să ne dăm cu placa (adică facem snowboard) în Alpi. Şi după aceea, ne dam cu placa pe langă foc, în cabană". Pentru el, cel mai important într-o relaţie este încrederea şi dragostea. Din rândul vedetelor internaţionale, şi-ar dori o întâlnire cu Jennifer Lopez. Sorin are un look cu totul si cu totul special, foarte aparte, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi manechini de la noi: "Ideea era să ne încadrăm în genuri diferite de imagine. Iar eu am ales sa fiu pata de culoare… blondă a trupei". A prezentat pentru Doina Levintza si Pierre Cardin; a aparut in reclame pentru Sony, Dialog dar si Ballantines si a aparut si pe MTV. De asemenea a reprezentat inaginea Radio 21. Are un piercing, in arcada dreapta: "Nu a durut deloc, e chiar mai puţin dureros decât îşi închipuie lumea. Sorin fiind un tip mai calm îi place la nebunie să-i enerveze pe Adi si Marius care sunt mai temperamentali: "Eu sunt cel care îi enerveaza. Sunt cel mai zapăcit si uit mereu sa fac diverse lucruri". Ceilalţi îi iau repede apărarea: "Dar tot el este cel care ne împacă şi ne înveseleşte", sare repede Adi. Despre colegii de trupa crede că: Adi este un baiat mişto de cele mai multe ori, că Mihai ii seamana foarte mult, cât despre Marius, când o sa fie "mare" vrea să fie ca el, adica cu capul pe umeri. Ţine foarte mult la colegii lui, şi obişnuiesc să iasă în oraş în formulă completă. Este înnebunit după haine cool şi crede că are un cuvânt important de spus în ceea ce ţine de domeniul vestimentar al colegilor săi de trupă. Şi pe langă toate acestea, Sorin este responsabil cu buna dispoziţie la Akcent. Despre copilarie, carismaticul blond ne spune ca "eram un batăuş notoriu". Nenumăratele scene de "luptă" la care lua parte, mai mult vrând decât nevrând, nu puteau fi "suportate" de aparatul foto, Sorin neavând prea multe poze care să ne dezvăluie "calităţile" sale de veritabil luptător. Experienţa se pare că i-a folosit din plin, căci din momentul în care a devenit licean, s-a transformat într-un militant pentru pace… Când vorbeşte despre acele vremuri ale copilăriei, Sorin afişează un zambet ştrengăresc, semn că amintirea acelor vremuri îi face plăcere. Bătăuş de profesie, avea mai tot timpul ceva de împărţit cu ceilalţi copii care, sătui de atâtea castane, şuturi şi pumni, fugeau la tanti Livia, mama lui Sorin, de la care asteptau salvarea. Semn ca era un dur în adevaratul sens al cuvântului, Sorin se supara sistematic şi pe propriul său cap, pe care şi-l spărgea. Datorită ghiduşiilor sale, Sorin a început liceul cu nota 4 la purtare. Liceul de arte, cel mai indicat loc de unde putea fura albume pe care le vindea la anticariat. Şi referitor la examenul de BAC, Sorinel al nostru are o surpriză: la istorie a copiat şi a luat cea mai mare nota pe scoala (9,64); dar hoţul neprins e negustor cinstit! Melodia preferată a lui Sorin este "911" - Wyclef Jean & Mary J. Blige, care l-a "alungat" din Paris…"în februarie - martie, acum ceva ani, eram la Paris cu un contract şi îmi era foarte dor de prietena mea, Felicia. Atunci fusese lansată "911". De fiecare dată când o auzeam, mă gândeam la prietana mea. De altfel, trebuia să stau trei luni în Paris, dar am stat doar două pentru că nu am mai putut să stau departe de ea". În domeniul muzical îi mai plac cei de la Sistem şi în general, muzica house. Pe Sorin îl puteaţi găsi aproape în fiecare seara pe mIRC. Apropos: crede în Dumnezeu şi încearca să citească din Biblie în fiecare seara… v-aţi dat seama prin modul în care îşi exprimă acum iubirea faţă de cel pe care îl iubim şi noi… sau ar trebui.. să-l iubim…. Un secret pe care nu ar trebui să-l ştie fetele despre el, este: "Dacă o fata imi spune "dragul meu", m-a dat gata''. Vreţi să ştiţi ce crede Sorin că este foarte romantic? Ei bine …filmul "Întalnire cu Joe Black". Este din Baia Mare si a venit în Bucuresti pentru a urma cursurile Facultăţii de Arte Plastice (secţia Ceramică, Sticlă şi Metal). Actualmente, traieste alaturi de Liliana Bulgac, un cunoscut manechin. Singura problema ar fi distanta carei desparte pecei doi, ea fiind studenta în Chisinau. Se pare ca Sorin are gânduri mari svonindu-se ca, dupa mai bine de doi ani, inelul de logodna a fost oferit.

Mihai Gruia


"Îmi place să trăiesc viaţa la maxim”

Cel mai tânar membru al formaţiei s-a născut în Bucureşti, pe 9 mai 1982. Cu ochii caprui si parul negru, este de departe unul dintre cele mai sexy staruri din Romania. Are 1,86m şi este în zodia taurului. In planul mâncărurilor, preferinţele sale sunt pizza, cartofii prăjiţi şi fisticul, iar bautura de care nu se mai satură este Coca-Cola; nu ii plac prăjiturile.
Cea mai mare pasiune a lui este sportul; a practicat înot, rugby, fotbal si judo. Filmul său preferat e "Pulp Fiction", pe care l-a vazut de cel puţin nouă ori, iar ca actori îi admiră pe Robert de Niro si Angelina Jolie. Se joacă toată ziua pe calculator, îi place să iasă la film cu băieţii, să colinde magazinele şi mai ales să conducă maşina. Tocmai de aceea a reusit performanţa sa fie urmarit de poliţie, şi de fiecare dată când iese cu maşina în oraş este urmărit de ghinion, şi-l opreşte poliţia din diverse motive. Mihai spune că nu se uită niciodată la desene animate. Este mare ascultător de Queen, The Doors si Robbie Williams, iar pe plan autohton îi plac cei de la Holograf. A lucrat şi el in modelling, unde a prins gustul scenei. După primul concert în aer liber, Mihai s-a îndrăgostit de concerte: "Ceea ce-mi doresc acum e să avem cât mai multe spectacole. Chiar dacă treceam prin mari emoţii înainte, o data ce ajungi pe scena, uiţi de tot. Ca orice taur, sunt un romantic incurabil si m-aş casatori şi maine, dacă persoana respectivă ar simţi accelaşi lucru pentru mine. Important e că-mi doresc ca succesul să nu-mi schimbe felul meu de-a fi şi nici relaţiile cu ceilalti".
Fiind timid, nu face primul pas şi lasă fata să-l faca. Defectele pe care nu trebuie să le aibă o fată pentru a fi pe gustul lui Mihai: "Să nu fie încuiată…". De un lucru e sigur: "Nu mi-aş înşela niciodată prietena. Nu aş putea; m-aş urî dacă aş face lucrul ăsta!" Pentru Mihai cel mai important lucru într-o relaţie este încrederea, şi iată cum vede el femeia ideală: „Ochii si mainile sa aiba "ceva"”, iar pentru a-l cuceri definitiv iată unde ar trebui să-l duceţi pe Mihaiţă: "La munte, la soba. Nu in Elvetia, Uzbekistan, Pakistan… la Babele. Eventual cu un ceai alături…ca să nu ne dezhidratăm!" Lui Mihai i se pare foarte romantic "o noapte într-o cabană la munte, muzică lentă, foc, o persoană foarte specială… şi multă iubire". Pentru Mihai, fata ideală nu trebuie să fie înaltă, blondă si sa aiba măsurile ideale, ci trebuie ca atunci cand o vede să-l lovească ca un fulger.
La insistenţele mamei sale, în clasa a X-a, s-a apucat de modelling. A prins un fluturaş la metrou, s-a dus la adresă şi a luat preselecţia. Mihai: "Am urmat un curs de şaşe săptămâni. Nu eram înca obişnuit cu atâţia ochi aţintiţi asupra mea, dar mi-am depăşit timiditatea şi am luat cea mai mare nota din agenţie, la sfârşit. O luna nu s-a întâmplat nimic, şi apoi, tot la metrou, m-a reperat Vali Punga, model foarte cunoscut acum, care m-a întrebat dacă vreau sa fiu model. I-am explicat cum stau lucrurile şi am semnat imediat un contract. In 1999 aveam deja trei prezentari la activ: Sofitel, Antena1 si 'Surprize,Surprize!'". Următorul casting pe care l-a luat a fost cel de la Roton, în urma căruia a intrat în trupa Akcent. Singurul pe care îl cunoştea din trupă era Sorin, tot din modelling. "Vroiam sa intru în muzică. Aveam si un demo, pe care ulterior l-am abandonat într-un sertar. Când am început cu Akcent am şi renunţat la cariera de model. Dar am înţeles ceva de acolo: că dacă eşti slab şi timid, vei fi dat la o parte. Şi am mai învăţat să fiu sociabil, dar circumspect…".
Are un obicei foarte prost: ajunge prea repede la întâlniri şi de aceea, câteodată are de aşteptat şi câte jumătate de ora. A proclamat ziua de vineri, ziua lui norocoasă, deoarece vinerea i s-au întâmplat cele mai frumoase lucruri. În ceea ce priveşte o întâlnire cu un star, şi-ar dori să o întâlnească pe Angelina Jolie.
Melodia preferată a lui Mihai este "Love Hurts" - Nazareth. "Această melodie îmi aduce aminte de fratele meu şi de copilărie. Fratele meu mi-a adus o caseta cu Nazareth şi când am ascultat prima oară "Love Hurts", mi-a intrat pur şi simplu în suflet. Este o melodie care m-a marcat foarte mult, deşi nu aş putea să o leg de un eveniment trist din viaţa mea. Şi acum o ascult cu acceaşi plăcere".
Despre colegii lui de trupa, crede urmatoarele: Sorin este un prieten pe care mulţi şi l-ar dori, Marius este cu capul pe umeri, iar Adi este cel pe care te poţi baza întotdeauna. Un secret pe care fanele nu ar trebui sa-l stie despre Mihai este…: "Imi place să mi se spună cât mai des te iubesc".
Cel mai tânar membru al grupului a marturisit ca este foarte reţinut atunci când e vorba să povesteasca despre el. Are reputaţia unui tip care îşi utilizează într-adevăr mintea, dar câte nu se petrec şi în inima lui... Din primele clipe în care îl cunosti, te impresioneaza placut franchetea sa. Din punct de vedere amoros se pare că momentan este "ocupat".

Marius Nedelcu


"Fară muzică, viaţa mea ar fi mult mai plictisitoare" Născut la Câmpina, în mijlocul verii, pe 31 iulie 1976, Marius este un leu veritabil. Are 1,78m şi este foarte temperamental. A fost instructor de spinning & funk. Şi-ar dori sa se orienteze în domeniul marketingului. În ceea ce priveşte domeniul culinar, lui Marius îi plac cartofii prăjiţi, pizza si dulciurile, iar băutura preferată este Coca-Cola. Important este şi faptul ca Marius nu agrează şi nici nu crede în zodii. Calculat la vorba, Marius este cel mai cu capul pe umeri membru al trupei Akcent. "De mic visam să ajung cântareţ, spune el. "Dar sunt convins ca dacă voi ajunge o stea, succesul nu mi se va urca la cap". Marius şi-a început cariera muzicală cântând în corul bisericii, o perioadă despre care recunoaşte cu sinceritate că l-a disciplinat. Deşi e leu, e un tip reţinut, cu un extraordinar spirit de echipă. Cu un program de viaţă bine articulat, dar faptul că face parte din formaţia Akcent reprezintă una dintre priorităţile vieţii sale. "Să cânt, să fac ceea ce-mi place cu adevărat, sa merg în fiecare zi la birou pentru că-mi iubesc meseria, exact asta am aşteptat de la viaţă. Şi să pot să-mi împlinesc talentul pe care-l am de la Dumnezeu. Cred că destinul ne-a unit pe toţi patru ". În ceea ce priveşte perechea ideală, pentru Marius, trebuie să fie o fată care să ştie să-l facă să râdă, să nu fie materialistă, să nu-l sufoce şi să nu fie cicălitoare. Pentru a fi cucerit, trebuie dus în mod obligatoriu la muzeu: "Când mergem în turneu, eu sunt tot timpul cu nasul lipit de geam, ma interesează locurile noi şi am intrat in toate muzeele din oraşele pe care le-am vizitat. Pentru variaţie, Africa de Sud ar fi ceva". Pentru el, o chestie romantică ar fi peisajele de toamnă, frunzele…''îmi doresc să iubesc şi să fiu iubit şi cred într-o căsătorie serioasă, nu una făcută pentru bani şi pentru imagine. Urăsc ideea de divorţ; dacă o fata ştie să mă facă să râd, m-a cucerit". Al doilea brunet de la Akcent era foarte nerăbdator sa vorbească despre copilărie şi tot flutura un album cu poze, asta ca semn că are multe de povestit. La prima vedere, Marius pare un tip retras, liniştit, chiar un visător, dar in spatele acestor inofensive calităţi se ascunde un adevărat vulcan. Care nu trebuie decat activat… Primul cuvânt pe care l-a rostit a fost "mama", după care au urmat "mamaia" si "tataia". Si nu intamplator, căci amintirile din copilăria lui Marius au aceelasi raportor şi în prezent, pe lângă mama, bunicii. "Campion" la săritura cu umbrela de la etajul 1, Marius este unul din mulţii şi fericiţii copii care au crescut "cu cheia de gât" (şi am trăit puţin… asta?), obiect pe care îl pierdea sistematic. Înca de la o vârstă fragedă, Marius era un copil retras, visător şi de treabă. "Am avut o copilărie bogată. Atât de afecţiune cât şi de evenimente. Părinţii mei fiind niste oameni foarte ocupaţi, "dificila" sarcină a creşterii şi educării mele a rămas pe seama bunicilor, pe care îi iubesc şi cărora le datorez totul. Făceam cam tot ce pofteam, deşi stiu acum că ei mă supravegheau din umbră. Săritura de la etajul 1 a fost cea mai grea chestie pe care am făcut-o. Dar a fost ideea unei fete care locuia doua etaje mai sus". Lovitura de teatru aplicată celor care îl cunosteau pe Marius a fost liceul, când a suferit o schimbare de atitudine de 360 de grade. Învăţătura era un dezastru total, deoarece Marius se pregatea strict la materiile care-i serveau pentru a intra la drept. Trecut prin diferite job-uri de-a lungul şi de-a latul facultăţii, de la agent comercial la ospatar într-o pizzerie, nu a ales căminul, ci a preferat varianta "mătuşa". Opţiune care s-a dovedit nefasta: "Primele 4 luni pe care le-am petrecut la mătuşa mea au fost un calvar: nu aveam voie la televizor mai mult de o oră, pentru că se strica; ieşeam până la pâine, trebuia să-mi spal pantofii pe talpă; după ce făceam baie, trebuia sa usuc cada - nu mai ştiu care era motivul - şi multe altele. Apoi m-am mutat singur şi m-am relaxat. Am schimbat mai multe job-uri, dar cele mai experimentale au fost cele de ospătar la Pizza Hut si "unul care mi-a plăcut mult": umblam din uşa-n uşa si vindeam produse de papetărie. Incorect spus vindeam pentru că n-am reusit nimic timp de trei zile, drept pentru care m-am lasat păgubaş". Apoi s-a angajat la World Class , iar la o petrecere în cadrul firmei, fiecare angajat a fost rugat să-şi etaleze talentele de orice fel. Marius a ales să cânte. Şi s-a gândit că piesa "When you say noyhing at all" a lui Ronan Keating, i se potriveste cel mai bine. Întâmplarea a facut că în sală să se afle şi directorul BASF, care l-a pus în legatură cu cineva de la Roton. Aici a nimerit exact în perioada cu castingul de la Akcent, unde a fost ales şi "am semnat chiar de ziua mea". Nu obisnuieşte să ţină cont de părerea celorlalţi, deşi Sorin îi influenţează pe toţi, mai ales în ceea ce priveşte vestimentaţia. Îi place mult să se uite la televizor, să mănânce, să asculte muzica R'n'B, şi mai ales să se joace pe calculator cu Mihai. Cele mai mari plăceri ale lui sunt să-şi bea cafeaua în oraş şi să se plimbe prin magazine. Se descrie ca fiind prietenos, orgolios, ordonat, echilibrat si foarte sigur pe el. Se enervează foarte rar şi nu-i vine să creadă ca Akcent are atâtă succes. Ca actori îi plac Tom Cruise si Julia Roberts; iar un rendez-vous şi-ar dori cu Lauryn Hill. Melodia preferata a lui Marius este "Hero" - Mariah Carey: "Este o melodie pe care o ascult de fiecare data cand am nevoie sa fiu încurajat. Mă ajută să-mi adun puterile şi să merg mai departe. Îmi place atât de mult încât am cântat-o odată şi de ziua lui Adi. Este o melodie super. Mesajul de încurajare pe care îl transmite este unic, puţine melodii reuşind acest lucru". Ascultă muzică variată, iar pe planul muzicii româneşti îi place Voltaj. Despre colegii lui de trupă spune că: Adi este visător, Sorin este foarte vesel şi copilăros, iar Mihai este foarte ambiţios. Într-o zi , după ce a apărut la Atomic clipul piesei "Ţi-am promis", când a urcat într-un autobuz, o doamna i-a oferit un bilet, că doar auzise de la televizor că nu are bani de bilet. Între timp, a facut rost... Despre Marius am aflat că, înainte de a veni în Akcent, ar fi trebuit să plece în Egipt, însa a ales să fie unul dintre cei patru baieţi din trupa.

Adrian Sana


"Acesta este o parte din visul meu. Mă bucur că îl pot împărţi cu tine!"

Membru fondator al formaţiei Akcent, Adrian Claudiu Sână este ca toţi Berbecii, un tip energic, cu proiecte clare de viitor, pragmatic, ambiţios, dar şi foarte sentimental, mai ales când e vorba de prieteni şi de familie. Născut pe 18 aprilie 1977 la Baia Mare, are 1,80m, este un şaten - blond cu niste superbi ochi verzi. A avut o copilărie fericită, petrecută în unul din cele mai frumoase oraşe ale nordului românesc. Astăzi, când trupa lui s-a lansat deja, Adrian ajunge tot mai rar în oraşul de sub Munţii Gutâiului, dar face tot posibilul să păstreze intactă legătura cu familia: " Sunt foarte legat de părinţi. Deşi aş fi putut petrece sărbătorile în multe alte părţi, mă duc acasă, la Baia Mare. Nicăieri Crăciunul nu e ţinut ca acolo". De asemenea se simte foarte ataşat de luna decembrie, căci adora Craciunul. Chiar şi când e departe de ai lui, Adi păstrează la el fotografii cu membrii familiei, de care e foarte mândru. Pasiunile sale sunt muzica şi sportul. Îi place să meargă la film, nu lipseste de la sală (?!), îi place să iasă cu colegii de trupa în oraş, iar mai nou, datorită aceloraşi colegi, este foarte pasionat de moda. În domeniul culinar îi place supa de pui cu tăieţei , ciuperci cu smântână şi tochitura ardelenească, iar băutura preferată este Fanta. Îi place mult designerul Dolce & Gabbana. Îi plac desenele animate şi mai ales personajul care îl vânează pe Bugs Bunny, iar filmul preferat este "Înfruntarea". Lui Adi îi place la nebunie să doarmă până târziu. Consideră că cel mai mare defect al său este că de obicei întârzie. Omniprezentul orez cu lapte din meniul de la grădiniţă i-a lăsat un gust foarte amar, la fel şi somnul de după - amiaza, ambele fiindu-i administrate în exces. Noroc cu Şcoala generală nr.21 din Baia Mare, care s-a oferit să-l gazduiască - în schimbul unor teste - de la varsta de 6 ani . I-a placut foarte mult prima zi de scoală, pentru că pe bancă îl astepta vesnica garoafă şi nelipsitul Abecedar. Premiant a fost doar in clasele I-IV, pentru că ura caligrafia şi iubea matematica, şi pentru că în clasa a-V-a a intrat la secţia sportivă (după alte teste). Practica oina, orientarea turistică şi atletismul (punctul lui forte). În timp s-a prins că prea mult sport (nu) strică şi s-a mutat la o clasă de copii normali. Prima revelatie a avut-o in clasa a-VI-a, când şi-a descoperit pasiunea pentru muzica. De vină a fost tatăl său, care i-a dăruit o supercombină cu casetele aferente. A urmat Liceul de Telecomunicaţii, unde a învatat cât de greu se poate face rost de o scutire falsă (pe timpul acela). Prin clasa a-X-a a descoperit Depeche Mode şi a trăit în spiritul impus de New Wave. A devenit un împătimit al discotecilor, iar în 1994 a reuşit să apară ca DJ într-o astfel de instituţie, la un bal de liceu. Trei ani a rămas DJ la acceaşi discotecă, după care în 1995 a intrat pentru prima oară într-un post de radio, la Radio Contact Baia Mare. După liceu a venit la Bucureşti. Refuzul posturilor de radio şi lipsa banilor l-au făcut să facă cale întoarsă la Baia Mare, unde a mai prestat un an la radio. Apoi a intrat la Jurnalism la Cluj, şi a cunoscut-o pe Ramona Barta, alături de care a format Akcent în varianta sa iniţială. Clipul piesei "Nu-mi pasă de nimeni" i-au adus pe cei doi în atenţia lui Cătălin Muraru, de le Roton. Aşa a ajuns iar la Bucureşti, unde a scos megahitul "Ultima vară" şi ulterior LP-ul "Senzatzia". Single-ul a facut senzaţie, dar nu şi albumul. Akcent-ul de atunci s-a stins lent, în timp ce Adi Sână primea propria sa emisiune la radio, unde prezenta alături de Andu Câmpu, emisiunea "Votează ce urmează", de luni până vineri de la 17:00-19:00. Nostalgia vechiului Akcent şi sfaturile lui Cătălin Muraru, l-au făcut pe Adi să mai încerce odată. Vreau sa-mi găsesc o "ea" ideală, cu care să mă trezesc la răsărit şi apoi să colind toată ziua prin magazine, să văd filme". Adi nu are foarte mari preferinţe în domeniul feminin, dar crede că perechea ideală ar putea fi roscată, dar mai ales să fie o femeie care să nu-l bată toata ziua la cap şi să nu-l streseze cu telefoanele. Iată ce raspunde Adi la întrebarea ce parere are despre o relaţie de durată, când el este toată ziua pe drumuri: "Cel mai rău e când nu faci alegerea potrivită. Nu e suficient să iubeşti, trebuie să fii iubit pe masură şi să fii înţeles atunci când viaţa ta se împarte între mai multe lucruri importante. Într-o relaţie, cel mai important este respectul şi tandreţea". Un lucru romantic pentru Adi, este melodia lui Ricky Martin & Christina Aguilera, "Nobody Wants To Be Lonely". Vrei să-l dai gata pe Adi? Du-l într-o excursie în Australia sau Noua Zeelanda: "O vară australiană, canguri… E sexy!". Un secret despre Adi: "Imi place să fiu surprins…" Una din melodiile preferate este "Believe in me" a lui Lenny Kravitz. "Am auzit melodia asta şi mi-a plăcut tare mult cum sună şi cum este realizat videoclipul, că mi-am şi cumpărat un album cu Lenny Kravitz. Această melodie are ceva special, îmi oferă linişte de fiecare dată când o ascult. Pot spune că "Believe in me" m-a făcut să ascult Lenny Kravitz". Pe Sorin l-ar descrie ca fiind super zăpăcit, Mihai foarte cuminte, iar Marius este cel serios care îi multumeşte întotdeauna pe toţi. Este de părere ca Akcent face altceva decât se face în România din punct de vedere muzical şi nu crede că reprezintă vreo concurenţă pentru cineva: "Suntem patru tipi care dau tot ce au mai bun din ei". Pasiunea sa cea mai mare este muzica. „Extrem de puţine sunt momentele din zi în care nu ascult muzică şi acelea mi se par cele mai nesuferite si lungi!", ne-a declarat Adrian. Dorinţa sa cea mai fierbinte este că Akcent să se bucure de succesul pe care îl merită.

Despre Akcent

Akcent nu este un nume nou pe piata muzicala româneasca. Povestea începe în urma cu ceva timp, prin 2000 cu un duo format din Adrian si Ramona Barta.
Ambitios, perseverent si foarte lucid, sustinut de o echipa de producatori profesionisti, Adi a ales în cele din urma formula de succes pentru trupa sa. Tineri, frumosi, încrezatori în fortele lor si în muzica pe care o fac, baietii de la Akcent (Marius, Sorin, Adi si Mihai) s-au impus printr-o veritabila explozie de prospetime pe piata muzicala din România, facând senzatie.
Muzica si versurile pieselor de pe albumul „În Culori” sunt compuse de Marius Moga. "Un baiat foarte talentat care se numeste Marius Moga. L-am descoperit ascultând niste casete demo si mi-a placut muzica lui. Asa ca l-am rugat sa lucreze cu noi 2-3 piese dar, placandu-ne foarte mult ce-a iesit, am lucrat cu el tot albumul." (Adi)
În jurul acestor baieti s-a stârnit o adevarata vâlva. Povestea lor e pe cât de simpla, pe atât de aproape de un story hollywoodian. Înainte de a-i cunoaste pe baieti, Adi a mai format o trupa cu acelasi nume,dupa cum am mai scris, alaturi de Ramona, lansând împreuna albumul "Senzatzia", de pe care a aparut si un extras , "Ultima vara".
Totul a pornit de la Adi, care prin iulie anul trecut, dorea sa-si formeze o trupa. Nu o trupa oarecare, ci una de baieti nonconformisti si cu un stil aparte. I-au trebuit câteva luni bune pâna când a gasit formula ideala. A ascultat casete demo, a facut castinguri… Si spre bucuria lui, în urma acestor cautari i-a gasit pe Sorin, Mihai si Marius, cei care i-au devenit colegi de trupa. Rezultatul: patru personalitati puternice si distincte, un stil tonic si lejer, o energie debordanta, caracteristica vârstei si o muzica pe masura. Aceasta din urma i se datoreaza lui Marius Moga. El le-a compus o prima piesa , "Ti-am promis", care a avut o ascensiune rapida. Restul se stie foarte bine. A aparut clipul si s-a format o adevarata armata de fani. Între timp, baietii zoriti de casa de discuri, înregistrau noi si noi piese, pentru ca în noiembrie sa-si finalizeze albumul. Iar 17 ianuarie , data lansarii acestuia, a fost un prilej de mare bucurie si surpriza: public in numar neasteptat de mare, succes deplin, numeroase oferte pentru concerte… A fost de ajuns primul concert Akcent pentru ca fortele de ordine sa fie nevoite sa tempereze entuziasmul celor ce se înghesuiau dupa autografe. Desi se întalnisera de curand, au reusit sa puna pe picioare un grup credibil, cu un mesaj muzical coerent. "Succesul nostru nu e greu de înteles. Ceea ce ne-a unit a fost dorinta de a cânta, nu goana oarba de a deveni cu tot dinadinsul vedete. Formatia noastra e rezultatul unui proiect la care s-a muncit foarte mult si care a fost pus la punct în cel mai mic detaliu. Tinem mult la aceasta carte de vizita, pentru ca speram ca grupul nostru sa dureze mai mult decat un singur sezon".
Cu câteva ore înainte de lansare, se plimbau, emotionati pe strazile Bucurestiului în trabantul lor tapitat cu afisele Akcent, dupa lansare lucrurile erau clare. Publicul îi placea. Si înca foarte mult. Iar ei, ca niste baieti seriosi ce sunt, si-au dat seama ca greul abia atunci a-nceput. Era însa un greu caruia puteau sa îi faca fata. Caci visul lor, al tuturor a fost si este muzica! Ei formeaza un întreg. Dar fiecare e diferit, îsi are propria personalitate.
Întrebati care este povestea trupei Akcent, iata ce ne spune Adi "Aveam deja trupa, dar nu eram multumit de ce se întamplase pâna atunci. Asa ca m-am gândit ca o formula de patru baieti ar fi mai de succes. Si am început sa caut baieti frumoti, de genuri diferite, care stiu sa cânte, si mai ales sa fie super simpatici. Prima "achizitie" a fost Sorin. Pe el îl stiam de acasa, din Baia Mare. L-am întâlnit întâmplator pe strada. Avea un look foarte cool si i-am propus sa faca parte din trupa. Apoi am ascultat un demo al lui Marius si i-am propus imediat sa vina la Akcent, pentru ca are o voce deosebita si era exact genul de baiat brunet care ne lipsea. Mihai este ultimul venit în trupa. El a venit la ultimul casting pe care l-am organizat si joaca rolul de pusti al trupei. Cautam o trupa de efect si m-am gândit ca ar fi foarte interesanta o trupa de baieti cu patru genuri : unul pustan (Mihai) , unul macho (Marius) , altul funky (Sorin) si eu, un finut. Eu am fost politicianul, dar nu m-a inspirat nici o trupa din strainatate".
"Când m-a sunat, Adi s-a recomandat ca Adi Sâna de la Radio Contact si eu nu întelegeam despre ce e vorba, ca eu trimisesem un demo la Roton. Dar m-a lamurit repede..." spune Marius, iar Mihai: "Am aflat de la Sorin de casting. De mult îmi doream sa fac parte dintr-o trupa si… iata-ma!"
Ce au facut ei? Au pictat o lume întreaga în culori... un album plin de optimism, ritm, gânduri frumoase. Uneori melancolic, alteori îndraznet...exact asa cum este viata. În 2001, multa lume a zis: "Iar o formatie...", dar e greu sa treci cu vederea un videoclip de exceptie - "Ti-am promis" - o noutate pe plan muzical, un hit care a spart toate topurile. Akcent nu semanau cu nici o formatie de la noi. Erau la acelasi nivel cu trupele de afara, neîncercând însa sa copieze vreuna. Nici nu au lansat bine albumul în luna ianuarie, ca la numai doua luni, pe 22 martie 2002, au primit Discul de Aur pentru vânzari. Aparitia celui de-al doilea clip, "Prima iubire", arata ca baietii aveau un cuvânt de spus în muzica româneasca, nu erau "o greseala", cum multi afirmasera. Dovada este faptul ca multi artisti au încercat sa adopte un stil asemanator, nereusind însa sa egaleze aceasta stare...akcentuata... A urmat apoi concertul de deschidere a postului MTV, unde au reusit sa ridice în picioare un stadion întreg - emotiile fiind enorme de ambele parti. Tot ei au fost cap de afis si la cel mai mare turmeu Kaiser Fest. A urmat o vara plina de Akcent, cu concerte incendiare, amintind Sylver (30 mai) si Enrique Iglesias (15 iunie). Tot la mare au lansat si al treilea clip, "În culori" în aceeasi seara când au primit si Discul de Platina. Acest clip se deosebeste de celelalte doua prin faptul ca a fost filmat si ziua. În rest, asa cum ne-am obisnuit...au facut ei ce-au facut si au scos un nou clip de exceptie pe piata româneasca.
Pe 2 septembrie in Twice, Akcent si fanii au vrut sa sarbatoreasca împreuna. Chiar au reusit; desi baietii erau obositi dupa un concert si un drum lung, au stat într-o camaruta onorând si invitatia media, deschisi ca de obicei la interviuri. Pentru fanii care au ramas alaturi de ei, Akcent le-a oferit un nou prilej de bucurie. Dupa o noua colaborare cu Marius Moga, lunga si chinuitoarea asteptare a luat sfârsit...noul album "100 bpm"!
Cum ne-am obisnuit ca în fiecare an sa avem câte un album Akcent, acestia împreuna cu Roton au lansat Poveste de viata în 2004, un album cu totul si cu totul special. Au avut colaborari diferite ajungând pâna la Tatae de la B.U.G. Mafia.
În 2005, obisnuiti cu premierile în Pitesti, anunta în cadrul unui concert, din Clubul Shiva, de pe 29.01.2005, ca tocmai au terminat de înregistrat, în Constanta, si se pregatesc de lansarea noului material. Acolo au cântat în premiera piesa „Dragoste de-chiriat”. Întrebat daca aceasta este piesa de promovare a albumului, Mihai raspunde: „90% aceasta este piesa de promovare a albumulu care v-a fi lansat în februarie 2005”.
Debutul TV al materialului a fost anuntat în cadrul emisiunii lui Teo, pe 08 februarie 2005.
Dupa debutul TV a fost lansat albumul "S.O.S.", material cu 12 piese unele dintre ele mixate de Dj straini. Pentru mai multe informatii despre album accesati pagina aferenta din cadrul acestui website.
Imediat a inceput o campanie de promovare nationala si nu numai, incepand cu iesiri in Italia au vizitat si cucerit intreaga Europa. Unul din cele mai mari succese le-a avut in sptiul Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg), ajungand in cadrul mai multor topuri no.1. Nu trebuie sa uitam Slam FM unde au ajuns pe locul intai intrecand artisti consacrati ai muzicii internationale. Au urmat aparitii publice in Europa precum si vizite "diplomatice" (Franta).
Imediat dupa acest succes, baietii de la Akcent au pregatit o noua piesa "JoKero" (ascultati la Sectiune - Materiale - Audio - JoKero), piesa ale carei versuri sunt in portugheza. Un alt look, o alta "configurare", o alta viziune. A urmat videoclipul, pe care il puteti vizualiza (Sectiunea Servicii - Materiale - Video). Urmeaza lansarea noului material discografic...
Istoria Akcent înca se scrie...